top of page
07 REGLEMENTARI URBANISTICE mobilare urb

Amenajare Skate Park Alba Iulia

Zona studiată este amplasată pe latura de est a Cetății Alba Carolina, la nord-est, adiacent bazei sportive existente. Arealul dedicat viitorului Skate Park se situează în exteriorul contragărzii bastionului Sfânta Elisabeta, însă PUD-ul cuprinde și spațiile interioare din contragardă care fac legătură cu șanțurile Cetății, spații ce se propune a fi reabilitate și introduse în circuitul public.

Obiectivul principal al lucrării este acela de prezenta situația existentă și a elabora un set de reglementări pentru terenul aflat în studiu, pentru a se putea amenaja aici un Skate Park și o zonă de servicii aferente activităților sportive adiacente, cu acces public.

Astfel se dorește satisfacerea cerințelor actuale în ceea ce privește practicarea sporturilor extreme de către populația tânără, într-un cadru amenajat corespunzător și sigur în utilizare.

Proiectul  de față reglementează amenajarea optimă a acestui Skate Park, astfel încât acesta să nu afecteze Ansamblul fortificaţiei "Cetatea Alba Carolina".

Se dorește astfel inserarea de activități atractive pentru populația tânără și nu numai, în spațiile aparținând Cetății, pentru a o “activa” din punct de vedere funcțional și pentru a promova în rândul tuturor categoriilor de populație valorile patrimoniului construit existent aici.

 

Pe amplasamentul studiat se dorește realizarea unui Skate Park, funcțiune care se integrează în caracterul general al zonei.

Această funcțiune este destinată celor care practică sporturi extreme (skateboard, BMX, role etc.) fiind necesară pentru a asigura practicarea acestora în siguranță și într-un mediu special amenajat pentru aceste activități, care să deservească nevoile contemporane ale viitorilor utilizatori.

De asemenea pe latura de est mai este propusă o zonă de gradene pentru spectatori, de unde se poate percepe întreaga platformă skate fără a afecta activitatea sportivilor.

În plus, se propune reabilitarea și deschiderea pentru acces public a spațiilor interioare din Contragarda Bastionului Sfânta Elisabeta, spații care urmează să adăpostească funcțiuni de administrare a spațiilor, grupuri sanitare pentru întregul complex sportiv care este în plin proces de dezvoltare pe latura de est a Cetății.

Implementarea acestui proiect va avea ca efect imediat satisfacerea nevoilor celor care practică acest tip de sport, și care în prezent nu au nici un spațiu special amenajat care să le permită desfășurarea activităților într-un mediu plăcut și nu în ultimul rând sigur.

De asemenea, prin realizarea acestui skate park se vor atrage noi categorii de utilizatori în interiorul Cetății populând astfel zona pe tot parcursul zilei. 

Oportunitatea organizării de viitoare competiții sportive cu tematică specifică aduce un plus valoare pentru zonă și pentru orașul Alba Iulia, fiind încă un mod de promovare a orașului.

 

Numele proiectului / Amenajare Skate Park Cetatea Alba Carolina, contragarda Bastionului Sfânta Elisabeta - Proiectare, execuție, asistență tehnică

 

locația proiectului / Municipiul Alba Iulia, județul Alba

tipul proiectului / Plan Urbanistic de Detaliu, DATC, P.Th.+ D.E.

suprafața / 2578 mp

anul realizării / 2015

client / Administrația Municipiului Alba Iulia

birou proiectare /  General Game, Urban Synapse

 

echipa de proiectare arhitectură-urbanism/

arh. Sabău Tătar Mircea

arh. Sabău Tătar Zoe

urb. Damian Alexandru Ioan

urb. Damian Laura

arh. Veg Mihai

 

proiectant de spacialitate/ A+Urban Design

 

 

 

© All rights for content on this website are reserved to Urban Synapse SRL
07 REGLEMENTARI URBANISTICE mobilare urb
08 SECTIUNI CARACTERISTICE - VIZUALIZARE
bottom of page